Anii ’60. După cel de-Al Doilea Război Mondial, o organizație criminală lucrează la o bombă atomică. Pentru a confrunta această organizație, C.I.A. își trimite cel mai bun agent, Napoleon Solo. Dar nu doar America are această misiune. Și Rusia își trimite cel mai bun agent, Illya Kuryakin. Deși se aflau în timpul Războiului Rece, cele două țări sunt nevoite să se alieze. Astfel, într-un mod ironic, din dușmani de moarte, Solo și Illya ajung parteneri, ceea ce va crea multe momente amuzante. Neavând încredere unul în celălalt, vor încerca să se saboteze.
La regie se află Guy Ritchie (Sherlock Holmes), care, cu ajutorul actorilor foarte bine aleși, redă frumos atmosfera anilor ’60 (și cu ajutorul melodiilor deosebite; uite aici un playlist ce merită ascultat). Agentul C.I.A., Napoleon Solo, este jucat de Henry Cavill, perfect pentru rolul său (ar trebui să-l lase pe Superman și să joace mai des rol de spion). O altă surpriză plăcută a fost Alicia Vikander. După ce am văzut-o în Ex Machina (film care merită vizionat!), Alicia este una dintre actrițele mele preferate. În film, ea este Gaby, o mecanică din Germania de Est (RDG). Cei doi spioni cred că tatăl ei este forțat să lucreze la proiectarea bombei atomice. Pentru a-l găsi, spionii trebuie să ajungă la unchiul lui Gaby. Astfel, ea devine o parte importantă a misiunii. Spionul rus, Illya Kuryakin, este jucat de Armie Hammer, iar Elizabeth Debicki este Victoria, capo di tutti capi, cea care conduce organizația criminală.
Recunosc că, pe partea de comedie, filmul este foarte bun. L-am urmărit cu plăcere și am râs cu poftă. Sunt momente pline de comic de situație și momente cu comic de personaj. Personajele sunt foarte carismatice, iar conflictul dintre cei doi spioni este amuzant. Îmi place că personajele sunt păstrate în niște limite, nu sunt împinse spre ridicol. Sunt amuzanți, dar sunt spioni și știu să-și facă treaba... de obicei. Nici Gaby nu este mai prejos. Nu este un personaj de umplutură, ci unul de care te atașezi și pe care-l simpatizezi destul de ușor (să nu mai spun că Alicia Vikander e foarte simpatică, expresivă și carismatică).
În ultimul sfert din film, atmosfera se schimbă brusc, ceea ce nu mi-a plăcut. Dintr-o comedie foarte plăcută, Guy Ritchie ne trece într-o poveste serioasă, cu multă acțiune și întorsături de situație. Deși bine regizate (în special mișcările camerei, care-i urmărește pe cei doi spioni aflați într-o urmărire și ne arată poziția fiecăruia), aceste secvențe par în plus, dintr-un alt film. Nu am putut să iau acțiunea prea în serios, după ce, timp de trei sferturi din film, am privit o comedie. Nici povestea nu prea-l ajută. Nu are o poveste foarte bună și nici un antagonist ce merită numit antagonist.
VERDICT: Agentul de la U.N.C.L.E. este o comedie foarte bună, cu personaje plăcute, jucate de actori carismatici, dar care încearcă să devină un film serios și eșuează. Bun de văzut pentru genul de entertainment pe care-l oferă, deși povestea îl trage în jos și nu va rezista trecerii timpului. Dacă se limita doar la comedie, ar fi fost și mai bun.
NOTA MEA: 7.5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu